Despre noi


   S-a format în preajma sărbătorilor de iarnă a anului 2021, din dorința de a promova muzica de cameră în Galați, debutând cu un concert de piese sezoniere ce anunțau nașterea Mântuitorului, intitulat "Christmas Magic" la Teatrul Național de Operă și Operetă "Nae Leonard” din Galați. Pe parcursul anului curent, cvartetul a participat la diverse evenimente culturale, din care putem aminti concertele susținute la Shopping City Galați, organizat de Teatrul Național de Operă și Operetă "Nae Leonard" și de asemenea, un concert susținut în cadrul Muzeului Spiritualității din Galați.

   Din componența cvartetului fac parte: Evelina Mehedinți la vioara I, Maria Luiza Dobrea - vioara a II a, Mircea-Viorel Vicleanu - violă și Ștefan Daniel Mehedinți la violoncel, fiecare având în palmares, numeroase premii la concursuri naționale și internaționale, recitaluri la diverse evenimente culturale și colaborări cu diferite orchestre simfonice din țară și străinătate.


    Datorită pasiunii pentru muzică și a dorinței de a dărui publicului meloman, interpretări unice ale lucrărilor camerale, Cvartetul Simfoart a pregătit cu ocazia Festivalului Internațional "Leonard", lucrări de o complexitate interpretativă ridicată, ce vor scoate în evidență atât plăcerea de a cânta, cât și audierea plină de bucurie și suspans a publicului.